George Enescu - cel mai important muzician român. Cui i-a dedicat vestita operă Oedip

George Enescu s-a născut la 19 august în anul 1881 în localitatea Liveni-Vârnav din județul Botoșani. Enescu provenea dintr-o familie numeroasă, tatăl fiind arendașul Costache Enescu și mama lui, fiica preotului Cosmovici, Maria. Ani mai târziu, părinții compozitorului s-au despărțit. Micul violonist era alintat în copilărie de părinții săi cu numele de „Jurjac”, nume primit de la guvernanta franceza Lydie Cedre.

Încă din copilărie, micul Enescu a dezvoltat un interes și o dragoste aparte față de muzică. La vârsta de doar 4 ani a început să cânte la vioară, iar la vârsta de 5 ani a susținut primul său concert și a început studiile de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale primite au fost de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. Enescu a fost un copil sârguincios, cu drag de carte și de a cunoaște cât mai multe. Era un copil cuminte, liniștit și mereu tindea să fie cât mai aproape de natură. Dintre toate plăcerile vieții, muzica a fost patima lui până în ultima sa zi.

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”

Și-a făcut studiile la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1894. După absolvirea cu medalia de argint a Conservatorului din Viena, George Enescu și-a continuat studiile la Conservatorul din Paris în perioada 1895 și 1899. La data de 6 februarie 1898, Enescu își face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română. Enescu se apucase să predea lecții de vioară în București și recitaluri de vioară. Deseori, muzicianul român era chemat să interpreteze piese pentru vioară la Castelul Peleș din Sinaia, dooarece Regina Elisabeta a României era o iubitoare a artei Carmen Sylva, iar Enescu era un geniu absolut al muzicii.

Cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905) și Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908) sunt unele dintre cele mai cunoscute și îndrăgite compoziții muzicale ale lui George Enescu. Activitatea sa muzicală se împărțea între București și Paris cu multiple turnee în diverse țări ale Europei.

În timpul Primul Război Mondial, compozitorul român a rămas la București, iar după război și-a reluat activitatea în România și Franța. Interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach au rămas o legendă în istoria muzicii.

George Enescu ajunge și în Statele Unite ale Americii unde dirijează orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938). Și în calitate de profesor Enescu a avut succes. Elevii săi, care au devenit violoniști cunoscuți mai apoi, l-au venerat pe compozitorul român. Yehudi Menuhin, unul dintre elevii săi, îl vedea pe Enescu în rolul de părinte spiritual și a dezvoltat o afecțiune sinceră și tandră față de profesorul său.

„Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.”, spunea Yehudi Menuhin.

În anul 1932, Enescu devine membru titular al Academiei Române.

George Enescu a lucrat între anii 1921-1931 la opera Oedip, cea care mai târziu urma să ajungă una dintre cele mai impunătoare și renumite opere din lume. Lucrarea Oedip este o tragedie lirică în 4 acte pusă pe un libret în limba franceză. Enescu s-a inspirat din tragediile Oedip rege și Oedip la Colonos scrise de Sofocle.

Această lucrare, Enescu i-a dedicat-o Mariei Tescanu Rosetti, una dintre doamnele Reginei Maria și femeia de care era îndrăgostit. Maria fusese căsătorită anterior cu prințul Cantacuzino și avea o pasiune nebună față de filozoful Nae Ionescu. După asemenea evenimente tumultoase, Maria și-a turnat acid pe față.

La auzul veștii tragice, Enescu revine în țară, se căsătorește cu Maria la 4 decembrie 1937 și are grijă de femeia pe care o iubește. În urma acelui incident, Maria a rămas mutilată pentru tot restul vieții și mereu folosea un voal negru pentru a-și acoperi fața. Chiar dacă și-a iubit nespus de mult soția, Enescu a avut un copil din flori cu o menajeră, o fată, Elena Dinu.

Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și a fost un real succes. Din păcate, cel de-al Doilea Război Mondial a împiedicat răspândirea operei în lume.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, George Enescu a trăit în România. Odată cu instaurarea regimului comunist în țară, Enescu decide să se mute definitiv la Paris. George Enescu a decedat în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, într-o cameră din Paris, fiind înmormântat mai apoi în cimitirul Pere Lachaise la poziția 68 într-un sicriu de marmură albă.

Enescu a cântat până în ultimii săi ani de viață de dragul muzicii și de dragul soției sale pe care a iubit-o extrem de mult, dar care l-a trădat în timpul căsniciei lor. Compozitorul a suferit mult, însă toată durerea sa a transformat-o în cele mai sacre opere de artă care până și în zilele noastre se bucură de o recunoștință și o apreciere deosebită.

Muzeul Național „George Enescu" se găsește în București și este găzduit în trei camere din Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Conacul de la Tescani se află lângă Moinești. Acesta a fost donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști.

La Liveni încă s-a mai păstrat casa în care a copilărit compozitorul român, iar la Dorohoi se află Muzeul Memorial „George Enescu” în casa tatălui dirijorului român. Și la Sinaia există o casă memorială George Enescu (Vila Luminiș, cartier Cumpătul, pe strada Yehudi Menuhin).