Femeia de 35 de ani a ajuns la Sighetu Marmației din gara din Liov, împreună cu fetiţa ei de aproximativ un an. Cele două au fost preluate de ASSOC Maramureş, care le-a repartizat unei fundaţii italiene care le-a asigurat cazarea, scrie site-ul vasiledale.ro.

Seara trecută, un voluntar italian a intrat în camera în care femeia statea cu fetița ei și a agresat-o sexual.


Ucraineanca a depus plângere la poliție

Femeia le-a povestit cu groază polițiștilor că nu a putut să strige după ajutor, de frică să nu-şi trezească fetiţa. Ea a fost luată de la cazare şi dusă în alt loc, iar mâine va fi dusă la Institutul de Medicină Legală din cadrul Spitalului de Urgenţă Baia Mare, unde medicii urmează să stabilească dacă faptele sunt reale.

Polițiștii au confirmat că au fost sesizați ”despre faptul că o femeie în vârstă de 34 de ani ar fi fost agresată sexual în cursul nopții trecute de un bărbat în vârstă de 54 de ani”.


”Femeia este cetățean ucrainean și era cazată la o asociație din municipiu. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt iar victima a fost prezentată la Spitalul Municipal pentru a fi examinată de medicii specialiști. Polițiștii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsurile legale”, a informat Poliția Sighetu Marmației.


Este al doilea caz de acest fel din ultima perioadă. În urmă cu aproximativ o lună, starețul unei mănăstiri a fost acuzat că ar fi agresat sexual o tânără de 22 de ani din Ucraina, cazată în lăcașul de cult din județul Maramureș.