Administratorul blocului a avut un șoc când a văzut scheletul în boxă și a chemat imediat poliția.


"Miercuri, 11 mai a.c., la ora 15.50, poliţiştii bihoreni au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de administratorul unui bloc de locuinţe din oraşul Aleşd, judeţul Bihor, că, într-o boxă din subsolul imobilului, care nu mai fusese deschisă de aproximativ 10 ani, a descoperit oseminte umane", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.



Osemintele ar putea fi ale unui bătrân dispărut acum 20 de ani

Osemintele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, în vederea expertizării şi stabilirii cauzei decesului, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Locuitorii din zonă spun că scheletul ar putea fi al unui bărbat dat dispărut de peste 20 de ani. Acesta, născut în 1939, fusese dat dispărut de familie în 1997. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd.