Trotoare „capcană” în Buzău. Zeci de pietoni au ajuns la ortopedie cu entorse, din cauza unui meșter nepriceput

Bulevardul Unirii, cea mai mare stradă din Buzău, are trotuare „capcană” pentru cei care îl traversează. Dalele proaspăt montate te invită la probe de echilibristică, deoarece plăcile nu sunt fixate cum trebuie și se mișcă încontinuu. Fiecare pas pe ele reprezintă un pericol, se plâng localnicii.


„M-am împiedicat de astea, nu erau așezate bine. Și acum merg încet. Mă doare...Eu, care eram fâșneață, acum mă uit unde calc”, a declarat un trecător, pentru Observator.

„S-a împiedicat de o dală, a căzut în genunchi. era numai sânge. A dus-o la spital. Să le lipească domnule. mai bine lăsa aşa, ce e porcăria asta? A avut răni la cap. Din cauza dalelor astea puse greșit. Pe 4 ianuarie, când ploua, ei puneau dale cu nisip”, a spus un altul.

Măsurile luate de primărie

Din această cauză, la ortopedie e mai aglomerat ca oricând, susțin medicii. „S-au prezentat la camera de ortopedie mai mulţi pacienţi decât de obicei. Pacienţii vin cu contizii, cu entorse”, a explicat Dragoș Porumb, medic ortoped, pentru sursa citată.

Lucrările de modernizare costă 18,6 milioane de euro, bani europeni. „ Contractul este mare. 18,6 milioane de euro. Firma care a lucrat aici pe partea de trotuare cu dale, a lucrat prost pe anumite porţiuni. Nu am plătit nimic, nu s-a făcut nicio recepţie. Sunt convins că lucrările terminate vor fi de calitate”, a afirmat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Până acum, constructorul a primit o amendă simbolică de cinci mii de lei, iar dirigintele de șantier a fost schimbat și pedepsit cu o amendă de 500 de lei.