În apropiere de Capitală a fost identificată o mașină incendiată în interiorul căreia au fost depistate rămășițe ale unui cadavru carbonizat și tranşat în portbagaj.
Polițiștii de la fața locului au preluat probe pentru a putea desluși firul evenimentului tragic. Incidentul a avut loc într-o localitate din Ilfov, la o distanță mică de Capitală. Autoturismul a fost găsit într-un câmp.
Experții de la Medicina Legală au ajuns și ei la fața locului și au preluat probe pentru a analiza ce a mai rămas din corpul omenesc. O persoană care a zărit mașina indendiată a sunat la 112.
Victima a fost lovită puternic la cap
Martorii din apropiere au spus că mașina a ars mai bine de patru ore, însă ei au crezut inițial că cineva ar fi dat foc la gunoi. Automobilul nu a putut fi identificat, deoarece plăcuțele de înmatriculare și tot ce era în interiorul mașinii au ars ca o torță.
Potrivit primelor informaţii, victima este de sex masculin și a suferit o puternică lovită la cap, înainte de a fi dezmembrată. Zona a fost înconjurată de poliție timp de mai multe ore pentru ca medicii legiști să poată analiza teritoriul.
IJP Ilfov a pornit o anchetă penală și investighează cazul pentru a stabili identitatea victimei, a cui aparținea automobilul și cine este făptașul acestei grozăvii.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost identificat în portbagajul unei maşini în apropiere de Bucureşti.