Miercuri, rata de infectare din Capitală a ajuns la 3,32 la mia de locuitori, înregistrând o creștere considerabilă față de ziua de marți, când a fost raportată o incidență de 2,97. În urma trecerii pragului de 3, Bucureștiul a intrat în scenariul roșu.
Odată de trecerea pragului de 3 la mie se aplică criteriul ratei de vaccinare a profesorilor și angajaților din instituțiile de învățământ pentru desfășurarea orelor cu prezență fizică.
Dacă acest prag se află sub 60%, elevii vor trece la cursurile online, iar copiii de grădiniță vor sta acasă. Potrivit ministrului Educației la ultima raportare, în Capitală, dintre 655 de unități de învățământ, 57 aveau rata de vaccinare a personalului sub 60%.
CMBSU va organiza o ședință în contextul creșterii cazurilor
Totodată, depășind pragul de 3 la mie, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități au voie să activeze până la maximum 30% din capacitate.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va organiza o ședință miercuri pentru a stabili ce măsuri vor intra în vigoare care urmare a creşterii incidenţei COVID-19.
Prefectura Capitalei a menționat că ședinţa CMBSU va începe în jurul orei 15.00 şi se va desfăşura în sistem videoconferinţă.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bucureștiul a intrat în scenariul roșu! Rata de infectare a ajuns la 3,32 la mie.