Salvatorii din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgentă Prahova au intervenit duminică după-amiază pentru înlăturarea unei terase care s-a surpat peste mai multe persoane.
Conform ISU Prahova, prelata terasei unui restaurant din Sinaia a cedat sub greutatea zăpezii, căzând peste patru adulţi şi un copil. Incidentul s-a întâmplat la un local aflat pe strada Aleea Cazărmii din staţiunea Sinaia.
După ce personalul medical ajuns la fața locului a examinat victimele, doi adulţi şi copilul au fost preluaţi de echipajele SMURD şi au fost transportaţi la secția de primiri urgenţe a spitalului judeţean Ploieşti.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Trei persoane au ajuns la spital după ce prelata unei terase din Sinaia s-a prăbușit.