S-au deschis pârtiile la Poiana Brașov

În Masivul Postăvarul zăpada atinge o înălțime de 50 de centimetri. Pârtiile au fost pregătite pentru amatorii de schi. Pentru a putea schia, aceștia trebuie să fie echipați corespunzător. Partea de sus a masivului este predestinată doar schiorilor cu experiență, deoarece este un traseu complicat.

"Avem zăpadă suficientă, încă se lucrează la foc continuu pentru ultimele pregătiri, dar așteptăm toți românii, toți turiștii să vină în Poiana Brașov pentru schi de calitate", a spus Allen Coliban, primarul Brașovului.

"Stratul de zăpadă din punct de vedere al calității este excelent, pe săptămâna viitoare se anunță o ușoară încălzire, dar vom lucra să deschidem și partea inferioară", a declarat Adrian Biriboiu, administrator la domeniul Schiabil Poiana Brașov.


Avertisment destinat turiștilor care se vor odihni la munte

Turiștii care se vor odihni sunt atenționați din timp să nu se aventureze pe traseele nemarcate deoarece acele zone sunt greu de străbătut, sunt periculoase, iar salvamontiștii apelează la înțelegerea oamenilor și speră să evite incidentele neplăcute.

"Turiștii să nu părăsească pârtiile amenajate, să nu se aventureze prin pădure pentru că stratul de zăpadă în pădure nu este la fel de gros că și cel de pe părții. De asemenea să schieze cu atenție, să nu schieze cu viteză sau să nu se aventureze pe pârtiile pentru care nu au pregătire", a afirmat Nicolae Parate, salvamontist în Brașov.

Pentru a ajunge pe pârtii, schiorii pot folosi telegondola și telescaunul Ruia sau teleschiurile Bradul și Stadion.