S-a deschis sezonul escrocheriilor! La ce trebuie să fim atenți ca să nu ne alegem cu cazări false de Crăciun și Revelion

Sărbătorile de iarnă readuc în prim-plan un fenomen infracțional specific sezonului: escrocheriile cu oferte înșelătoare de cazare pentru petrecerea evenimentelor festive în cabane sau vile la munte. Metoda de lucru e simplă: infractorii postează anunțuri pe site-urile de profil folosind date și imagini false, oamenii îi contactează și plătesc în avans, apoi mincinoșii se fac nevăzuți.

Așadar, dacă vreți ca sărbătorile să nu se transforme într-un eșec total, în primul rând trebuie să fiți atenți la poze, la datele de contact, la adresa și numele celui care postează anunțul pe internet. Aceste informații pot fi verificate rapid și pe site-urile de specialitate, acolo unde clienții lasă recenzii.

Dacă necazul s-a produs, indicat ar fi să sunați la 112 și să povestiți polițiștilor ce s-a întâmplat sau să mergeți personal la pensiunea sau cabana pe care doriți să o închiriați. Astfel vă asigurați că există în realitate și că este liberă în perioada în care mergeți în vacanță, pe urmă puteți plăti avansul.


Caz

Ioana a căutat o vilă pentru a petrece Revelionul cu prietenii, a găsit un anunț pe Olx și a intrat în contact cu omul care îl postase. Persoana în cauză a cerut un avans de 1.500 de lei dintr-un total de 5.000 de lei și a trimis chiar și o copie de buletin.


„Am încheiat un «contract» cu fratele tipului. Acum, surpriză: nu mai răspunde la niciun telefon, iar anunțul a fost șters”, spune ea, potrivit Libertatea.


Ulterior, fata și prietenii ei au găsit pe internet și buletinul individului, iar acesta era dat pierdut. Platforma Olx a transmis că anunțul a fost publicat în data de 23 noiembrie, iar în 5 decembrie a fost șters. Compania a primit o sesizare pe 7 decembrie și i-a recomandat reclamantului să înceapă demersurile la Poliție.


„Recomandările noastre au fost și în acel punct ca utilizatorul să înceapă demersurile la Poliție, pentru a putea furniza toate datele de care autoritățile au nevoie în acest caz”, este poziția Olx.


Compania a completat că, în perioada octombrie-decembrie 2021, echipa sa antifraudă a verificat zilnic peste 500 de anunțuri, iar dintre acestea, în medie, 1-2 sunt false.

Foto: Libertatea.ro.