Linie de tramvai construită pe un amplasament nou la Oradea

La Oradea a fost construită prima linie de tramvai după 1990 pe un amplasament nou. Lucrările au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene. Prima linie de tramvai va fi inaugurată miercuri, la Oradea.

Cheltuielile totale ale construcției au ajuns la aproximativ 11,6 milioane de euro.


Linia are o lungime de 3,8 kilometri

„Această extindere a liniei de tramvai este o premieră pentru România după 1990. Au fost lucrări de montare a liniei de tramvai, a firului de contact, a stâlpilor şi tot ce a fost nevoie pentru ca linia de tramvai să poată fi dată, de mâine, în folosinţă. În următoarele zile mai rămân de montat panourile de informare pentru cetăţeni, cu minutele în care ajung tramvaiele în staţii”, a declarat primarul oraşului Oradea, Florin Birta.

Noua linie de tramvai se întinde pe o lungime de 3,8 kilometri. Pe lângă linii, firele de contact şi stâlpii proaspăt instalați, au fost amenajat și gazon cu sistem de irigaţii, instalaţii de semaforizare şi adăposturi în staţiile de tramvai.