Incendiu puternic la o primărie din Argeș
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 03.00, iar la faţa locului au fost trimise șase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și trei autospeciale de primă intervenție și comandă.
La sosirea pompierilor ardeau acoperișul instituției, o parte din interior și o anexă. Exista riscul ca focul să se extindă și la celelalte încăperi și vecinătăți, dar salvatorii au împiedicat propagarea acestuia. Nu au fost victime. Poliția a anunțat că a deschis dosar penal pentru distrugere.
„Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri.
Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente. La locul evenimentului este şi conducerea ISU Argeş, iar intervenţia este coordonată de către inspectorul-şef”, au anunţat reprezentanţii Institutului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeş, potrivit Agerpres.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere”, precizează autoritățile.
„În noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la corpul nou al clădirii administrative a comunei Beleţi-Negreşti. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea identificării autorului/autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Incendiu la o primărie din Argeș. Pompierii anunță că focul a fost pus intenționat .