Gripa aviară se răspundește rapid în Europa și Asia
Gripa aviară a pus pe jar întreaga industrie avicolă, după ce anterioarele focare au dus la sacrificarea a zeci de milioane de păsări. Totodată, din cauza gripei, sunt introduse și restricțiile comerciale.
Epidemiologii sunt alarmați și ei, deoarece oamenii se pot ușor infecta cu acest virus. China a înregistrat în decursul acestui an 21 de infecţii umane cu tulpina H5N6, mai multe decât s-au raportat în anul anterior.
În Coreea de Sud a fost depistat un focar de gripa aviară la o fermă cu 770.000 de păsări din Chungcheongbuk-do. Potrivit raportului trimis de Coreea de Sud către OIE, toate păsările de la ferma din Chungcheongbuk-do au fost sacrificate.
Focar de H5N1 la o fermă de păsări din NorvegiaJaponia a înregistrat primul focar de gripă din sezonul de iarnă 2020-2021, la o fermă de păsări din nord-estul ţării, cu tulpina H5N8.
În Europa, un focar cu tulpina H5N1 a fost depistat la o fermă cu 7.000 de păsări din regiunea Rogaland, din Norvegia. Astfel de focare sunt caracteristice sezonului de toamnă, virusul fiind răspândit de păsările sălbatice migratoare.
Guvernul belgian a anunțat un nivel ridicat privind riscul de gripă aviară în întreaga ţară. Acesta a ordonat ca începând de luni, păsările să fie ţinute închise, după ce o variantă foarte patogenă a fost descoperită la o gâscă sălbatică în apropiere de Antwerp. Aceleași măsuri au fost aplicate și în Franţa şi Olanda, ţări vecine Belgiei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Gripa aviară se răspândește cu repeziciune în Europa și Asia. Au fost înregistrate infecții umane.