Poliția de frontieră din Constanța a identificat 7.000 de litri de țuică de casă
Percheziţiile au fost făcute pe baza a două mandate emise de judecători într-un dosar de cercetare penală.
"În data 15 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa şi comisari ai Gărzii de Mediu, continuând cercetările într-un dosar penal, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, pe raza localităţilor Ostrov şi Lipniţa", se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.
Poliția a mai descoperit și instalația ilegală cu care se fabrica țuicaConform sursei citate, în urma percheziţiilor au fost descoperite o instalaţie ilegală de producere a alcoolului şi 6.960 litri de băutură alcoolică, în valoare totală de 140.000 lei, ce aparţineau unui cetăţean român, în vârstă de 57 de ani, precum şi suma de 32.700 lei, informează Agerpres.
"Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat', iar întreaga cantitate de băutură alcoolică, sumele de bani descoperite şi instalaţia de producere a alcoolului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", a informat Garda de Coastă.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Polițiștii de frontieră din Constanța au descoperit 7.000 de litri de țuică și o instalaţie ilegală de producere a alcoolului.