Când începe Postul Crăciunului în acest an

În acest an, Postul Crăciunului va începe luni, 15 noiembrie, și se încheia vineri, pe 24 decembrie. Lăsata secului va avea loc pe 14 noiembrie. Postul Crăciunului nu este atât de strict față de Postul Paștelui, având mai multe dezlegări la pește, ulei și vin.

Pe durata postului, în fiecare zi de marți și de joi va fi dezlegare la ulei și la vin, iar sâmbăta și duminica va fi dezlegare la pește. În cazul în care în intervalul 20-24 decembrie sunt zile de sâmbătă sau duminică, nu va fi dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin.

Totodată, dacă pe parcursul postului, în zilele de luni, miercuri sau vineri sunt sărbători cu cruce neagră, atunci credincioșilor le este permis să consume ulei și vin. Iar în zilele de sărbătoare marcate cu roșu în calendar, va fi dezlegare la pește.


Sărbătorile cu cruce roșie și neagră pe perioada postului

Sărbători cu cruce roșie în calendar vom avea pe 8 noiembrie – Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil; pe 21 noiembrie - Intrarea Maicii Domnului în Biserică și pe 30 noiembrie – Sfântul Andrei.

Sărbătorile cu cruce neagră vor fi în zilele de 9 noiembrie Sfântul Nectarie; 11 noiembrie Sfântul Mina; 12 noiembrie Sfântul Atanasie Todoran; 13 noiembrie Sfântul Ioan Gură de Aur; 15 noiembrie Sfântul Paisie de la Neamţ, Începutul Postului Naşterii Domnului; 20 noiembrie Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; 23 noiembrie Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea și pe 25 noiembrie Sfânta Muceniţă Ecaterina.

Potrivit tradiției, în ziua de Ajunul Crăciunului, se ține post negru, adică credincioșii au voie să mănânce doar seara, iar masa trebuie să conțină bucate din grâu fiert îndulcit cu miere, covrigi, turte din făină și poame. Se spune că după vremea din postul Crăciunului, vom ști cum va fi primăvara. Daca vremea va fi liniștită, vom avea parte de o primăvară cu multe ploi. În unele regiuni, după Lăsata Secului, credincioșii asează oalele din casă cu gura în jos pentru a feri casa de boli și pagubă.