Jandarmii din Neamț au donat sânge

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Magdalena Muraru, a declarat că scopul acestor acţiuni este de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge, şi de a încuraja cât mai mulţi oameni să facă acest gest.

"25 de jandarmi nemţeni au participat la o nouă acţiune de donare de sânge, subscrisă campaniei "Donează sânge! Salvează o viaţă!", păşind pragul Centrului de transfuzie pentru a patra oară în acest an. Şi pentru că puterea exemplului este mult mai mare decât puterea cuvintelor, la această acţiune colectivă desfăşurată de jandarmii nemţeni s-au alăturat colegi care au donat pentru prima dată sânge", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ.

Condiții pentru a dona sânge

În cele patru acţiuni desfăşurate de la începutul anului, jandarmii nemţeni au donat peste 50 de litri de sânge, informează Agerpres.

Pentru persoanele care își doresc să se alăture campaniei, însă donează pentru prima oară, se pot informa pe site-ul sieudonez.ro., unde este descrisă pe larg procedura, condițiile pentru a dona și regulile pe care donatorul trebuie să le respecte.