Sute de kilograme de miere de albine, împrăștiat pe DN 7

Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, a declarat pentru AGERPRES că incidentul a avut loc în mijlocul localității, iar în primă fază au fost trimise echipe locale pentru a îndepărta mierea scursă din camion.

"Cantitatea de miere scursă a fost mare și am solicitat sprijinul celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a spăla asfaltul, astfel încât să nu fie vreun pericol ulterior pentru trafic" , a spus primarul.

Traficul a fost îngreunat timp de o oră

De asemenea, la fața locului au fost trimiși angajați ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, pentru a ajuta la curățarea drumului.

"Traficul se desfășoară pe jumătate de cale, până la ora 10,00, estimativ, pe DN 7, în comuna Vladimirescu (Arad), după ce dintr-un autotren răsturnat s-a scurs miere de albine", a anunțat DRDP imediat după incident.

Traficul a fost îngreunat aproximativ o oră, până când mierea a fost îndepărtată de pe drum. Polițiștii arădeni fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care camionul s-a răsturnat, potrivit Agerpres.