Un inspector și o consilieră de la ANAF Ilfov au fost reținuți pentru luare de mită
Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 17 august 2021, în contextul efectuării unui control, Florin Cristian Roşca ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru colega sa, Mirela Zeca, suma de 2.500 lei de la administratorul unei societăţi comerciale.
Concret, banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de cei doi pentru ca, în raportul de inspecţie fiscală pe care urmau să îl întocmească în vederea soluţionării unei cereri de rambursare TVA în cuantum de 10.349 lei, depusă de omul de afaceri, să constate că societatea acestuia este îndreptăţită la rambursarea TVA în cuantumul solicitat.
În acelaşi context, Florin Cristian Roşca i-ar fi promis omului de afaceri că îşi va exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, pentru ca acestea să aprobe raportul de inspecţie fiscală aşa cum a fost întocmit. AGERPRES.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului ANAF Ilfov: Un inspector și o consilieră, reținuți pentru luare de mită.