Petrecere trasmisă live într-o închisoare din Austria

În live-ul făcut de unul dintre prizonieri se vede cum în jur de 10 persoane petrec cu coniac, vin, fumează țigări. Aceștia au o masă plină cu bucate frumos aranjate și tort. Bărbații se distrează pe melodiile lui Dani Mocanu și a lui Nicolae Guță.

Câțiva dintre deținuți se aud vorbind în română la telefon, cu toate că telefoanele sunt interzise în penitenciarele austriece.


Ce pedeapsă riscă deținuții pentru aceste încălcări

Ministerul Justiţiei de la Viena a reacționat imediat după ce imaginile au apărut în presa austriacă, menționând că deţinuţii se aflau într-o închisoare cu reguli mai lejere. Ministerul a declarat că bărbații nu au consumat băuturi alcoolice, însă a recunoscut că aceștia au încălcat totuși mai multe reguli, în special regula telefoanelor mobile în închisorile austriece.

În cele din urmă, deținuții au fost mutați într-o alte parte a închisorii și urmează să li se impună un regim mai restrictiv. Aceștia vor fi și interogați și riscă să fie lipsiți de anumite privilegii.