Iarna a început ușor să își intre în drepturi. Direcţia de Drumuri şi Poduri Braşov a publicat un clip video pe pagina lor de Facebook, marţi dimineaţa, în care se vede cum un strat subțire de zăpadă s-a așezat pe șosea. Atmosfera pare a fi chiar din mijlocul sezonului de iarnă.
După această surpriză a naturii, drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în zona Bâlea Lac, judeţul Sibiu, pentru a securiza traficul și pentru a evita orice fel de incident.
Temperaturile oscilează de la o extremă la alta
DRDP vine cu un avertisment pentru şoferii care vizitează zona turistică sau sunt în trecere, ca să circule cu prudenţă, deoarece situația este instabilă.
În această dimineață, la Bâlea Lac s-au înregistrat -4 grade Celsius. În ultimele săptămâni, vremea a fost destul de instabilă pe teritoriul țării, de la vânt puternic, ploi și temperaturi joase pe timpul nopții, la soare și temperaturi ridicate ca în sezonul de vară.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului VIDEO Prima ninsoare din acest sezon a apărut pe Transfăgărășan.