La cât timp schimbă românii electrocasnicele? La ce sunt atenți când le cumpără?

Înainte, oamenii obișnuiau să cumpere un frigider nou după aproape 10 ani. Acum, 70% dintre români achiziționează unul nou la aproape 4 ani distanță. Cât despre aparatele mici, cum ar fi aparatele de cafea, prăjitoarele de pâine, mașinile de tocat carne sau cele de făcut sandvișuri, majoritatea le înlocuiesc pe cele vechi cu unele noi după 1 maximum 3 ani.

Pentru a fi siguri că noile electrocasnice trec testul timpului, oamenii încep să nu se mai uite la bani. Cumpărătorii țin cont de recenzii, notorietatea brandului, dar și de tehnologie. Mulți români spun că iau în calcul și garanția oferită de producători. În schimb, alții își satisfac o dorință, aceea de a fi la zi cu unele tendințe în tehnologie, și caută electrocasnice cu multe funcții, care consumă puțin și pot fi controlate de la distanță, potrivit unui studiului Frames & Haier România.


Românii vor să-și modifice modul de trai

„Pe fondul restricțiilor de circulație din pandemie, românii au stat mai mult în casă și au realizat că trebuie să facă ceva schimbări în modul în care trăiesc, mai ales că au făcut economii (n-au mai fost în vacanță etc.)’’, arată concluziile analizei.

„Dincolo de achizițiile din zona de bricolaj, schimbarea electrocasnicelor s-a aflat în atenția multora, dovadă rezultatele excelente înregistrate de magazinele specializate, atât cele fizice dar mai ales cele online. Alături de televizoarele mai mari, de laptopuri și smartphone-uri, românii au cumpărat frigidere, aparate de bucătărie, mașini de spălat mai performante, în general electrocasnice din noile generații”, afirmă experții.

Explicații

„Această evoluție are două explicații principale. În primul rând, obiceiurile de consum s-au schimbat, stimulate de creșterea veniturilor și a posibilităților de finanțare, iar pe de altă parte asistăm la o evoluție semnificativă a ofertelor de produse.

Ritmul inovației în domeniu a accelerat, avem tot mai multe produse inteligente, precum cele de la Haier, cu un randament mai bun, care fac utilizarea mai ușoară și mai eficientă. În plus, asistăm la o creștere semnificativă a concurenței, mai ales pentru zona electrocasnicelor inteligente’’, afirmă expertul Radu Bătrînu, de la Haier România.