Un bărbat din Vâlcea a murit cu poliția pe urme pentru o brichetă în formă de pistol

O cameră de supraveghere a înregistrat momentul în care conducătorul auto lovește un autoturism, gonind pe șosele, apoi se izbește mortal de parapet. La puțin timp după impact se văd și sirenele mașinii de poliție care era pe urmele lui.

Claudiu Croia încerca să scape de agenți, după un apel la 112. În jurul orei 02:00, un bărbat a povestit autorităților că, în timp ce era cu câțiva prieteni, individul de 50 de ani i-a amenințat cu un pistol.


„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au intervenit imediat în zonă pentru depistarea autoturismului, însă, în momentul în care a fost oprit, șoferul a demarat cu viteză de lângă echipajul de poliție, care a pornit în urmărirea lui”, Sandra Elena Bălteanu, IPJ Vrancea.


Acesta, ajuns într-un sens giratoriu, nu a mai putut stăpâni volanul. A intrat în coliziune cu un alt autoturism și a ricoșat în parapetul de la marginea șoselei. În urma lui au venit și polițiștii, care au chemat ambulanța la locul accidentului. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

În mașina bărbatului a fost găsită și așa-zisa armă pe care acesta o folosise anterior ca să sperie grupul de tineri: „A fost găsit în autoturism și pistolul în cauză, acesta dovedindu-se a fi o brichetă nefuncțională”, a mai transmis IPJ.