„Mă miră cu ăsta de 47 de ani! Și ceilalți...Ei câți au?”, a spus tatăl fetei, potrivit Kanal D.
21, 29 și 47 de ani au cei trei bărbați arestați pentru 30 de zile sub acuzațiile de pornografie infantilă și act sexual cu un minor. Din mai 2020 și până în iulie anul curent, indivizii ar fi abuzat-o pe copilă de câte ori au dorit, fără ca cineva să știe de ororile la care ar fi fost supusă.
Potrivit anchetatorilor, tânăra nu doar că ar fi fost abuzată sexual, ci și filmată în ipostaze intime, cu care bărbații o amenințau pentru a nu vorbi, dar și ca să se laude cu faptele lor. trimițând înregistrări video pe rețelele de socializare. Astfel au reușit polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Teleorman și procurorii DIICOT să ajungă la ei.
Sora acuzatului de 47 de ani a declarat că fratele său ar fi victima unei înscenări, în urma căreia ar fi fost filmat în preajma minorei. Bărbatul ar fi mers la cârciumă, cineva l-a forțat să consume alcool peste măsură, s-a îmbătat și un terț i-ar fi făcut cunoștință fată, ce i-a fost prezentată ca având 19 ani jumătate, susține femeia.
Familia unui alt implicat spune, de asemenea, că la mijloc ar fi o manevră care să îi creeze probleme băiatului. Pe de altă parte, unii vecini mărturisesc faptul că nici fata nu era ușă de biserică. Indivizii trebuie acum să facă față unor acuzații grave. De menționat este că, în această anchetă, oamenii legii au la îndemână multe probe, pe care le-au obținut în urma perchezițiilor domiciliare la suspecți.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului O fată de 16 ani a fost abuzată și filmată timp de un an. „Mă miră ăsta de 47 de ani”.