Bărbat înecat în stațiunea Neptun

Bărbatul a fost scos din valurile mării pe o plajă cuprinsă între Neptun şi Olimp. Victima are în jur de 40 de ani.

Echipaje ale Ambulanţei şi un elicopterul SMURD au ajuns de urgență la fața locului pentru acordarea primului ajutor.

Victima a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la spital. Momentan nu se cunisc mai multe detalii despre starea bărbatului.


Avertismente din partea salvamarilor

Datorită ultimelor prognoze emise de ANM, vremea este instabilă, posibile averse și vijelii. Din această cauză valurile mării sunt agitate și sunt mult mai periculoase pentru înot.

Salvamarii atenționează turiștii să fie atenți să să nu se aventureze în valurile puternice ale mării, să nu se îndepărteze de mulțime și să respecte avertismentele autorităților.