Un șofer de TIR, la un pas de a cădea în Dâmbovița

Accidentul a avut loc în București, intersecția Splaiul Unirii cu Calea Vitan. Traficul din zonă este blocat de mai bine de cinci ore.

Din cauza accidentului de proporții, traficul este restricționat în zona Târgului Vitan. Șoferul TIR-ului venea dinspre centura București și se îndrepta spre centru. În intersecție șoferul a pierdut controlul volanului, a lovit un semafor și un copac.

Șoferul a fost cât pe ce să cadă cu tot cu TIR în râul Dâmbovița. În urma accidentului, TIR-ul a rămas blocat pe șosea, iar la scurt timp s-au format coloane imense de mașini.


Șoferul nu consumase alcool

Mai multe echipaje de poliție și pompieri au intervenit la fața locului. Aceștia au împrăștiat nisip pe carosabil și au încercat să elibereze zona pentru a nu se forma ambuteiaje.

Șoferul TIR-ului a fost supus testului pentru consum de alcool și substanțe stupefiante, rezultatele acestora fiind negative. Bărbatul a scăpat nevătămat în urma accidentului.

Polițiștii efectuează cercetări la locul accidentului pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc impactul.