Bancă montată pe vârful muntelui Făgăraș

O bancă din lemn a fost montată la 2.500 de metri altitudine pe muntele Făgăraș. Fotografiile cu această zonă de relaxare au devenit virale pe rețelele de socializare. Banca are și un mesaj ”Cea mai tare bancă din lume (2/2). Sucursala Cornul Călțunului”.

Imaginile au fost făcute publice pe un grup de Facebook pentru pasionații de trasee montane. Persoana care a publizat pozele susține că o familie din Sibiu ar fi montat banca pe munte, aceștia păstrându-și anonimatul.


Banca va fi demontată

Entuziasmul nu a durat însă prea mult. Salvamont Argeș a anunțat că banca urmează să fie demontată. Aceștia susțin că banca nu își are locul pe vârful muntelui.

"Problema este că nu ne apucăm sa montăm bănci pe vârfuri, natura trebuie să rămână aşa cum este. Mâine-poimâine montează alţii un chioşc sau cine ştie ce. Din punctul meu de vedere, oamenii aceia ar trebui sa primească o amendă de la Jandarmeria montană pentru că au făcut acolo ceva ce nu are nicio legătură cu peisajul montan", spune șeful salvatorilor montani.