Premierul din Israel îndeamnă tinerii să se vaccineze

Premierul israelian vine cu un mesaj de îndemn la adresa tinerilor pentru a se vaccina anti-Covid. Totul după ce în Israel a fost identificat un nou focar cu tulpina Delta care a generat apariția a peste 1.000 de cazuri noi în ultima săptămână. Statul este axat acum pe vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

„Diferența dintre noi și restul lumii este că avem un procent mare de vaccinări în Israel, în special persoanele în vârstă și cele vulnerabile. Acum, cu aprobarea FDA, ne concentrăm pe vaccinarea grupului cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani și ne concentrăm și pe creșterea numărului. Să îi facem să înțeleagă importanța vaccinării”, a declarat medicul Arnon Sahar.

Țara cu cea mai reușită campanie de vaccinare

Israelul este țara cu una dintre cele mai reușite campanii de vaccinare din lume. La momentul actual, aproximativ 85% din populația adultă a fost imunizată. Recent, Guvernul israelian a decis să redeschisă hotarele țării pentru turiștii vaccinați începând de la 1 august.

„Cred că este responsabilitatea noastră să facem alegerea științifică spre care am fost îndrumați și avem încredere în medici, în guvern și în Dumnezeu”, a spus Liron Arica, tatăl unui copil vaccinat.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a cerut persoanelor vaccinate să poarte în continuare măştile de protecție, să păstreze distanţarea socială şi alte măsuri de siguranţă anti-Covid din cauza noii tulpini Delta, extrem de contagioasă, care se răspândeşte rapid pe tot globul.