Opt automarfare pline cu gunoi au fost oprite să intre în România la Nădlac II

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt automarfare conduse de cetăţeni români, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăţi comerciale din Cehia, Germania şi Austria pentru firme din România.


"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand şi mobilier într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege. În total, în cele opt vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri", arată sursa citată.


În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate. AGERPRES.