Galați: Atac sângeros mafiot în fața copiilor

„Garda și-a adunat forțele/ Să-ncerce să ne ia străzile!”, sunt cele două versuri din piesa „Străzile”, compusă de B.UG. Mafia, pe care a apucat atacatorul să le cânte, înainte de a fi forțat să intre în mașina de poliție și dus la secție.


Cel care a zăcut aproape decapitat pe stradă, înainte de apelul la 112, este cunoscut sub numele de Gabi Șef, un interlop din Galați. Acesta s-a remarcat în sfera sa după răfuielile pe care le-a avut cu fostul lider al lumii interlope de la Dunăre, Marian Ivan, ucis de asemenea într-o dispută sângeroasă.

Echipajul medical l-a găsit pe Gabi Șef prăbușit, în fața blocului, într-o baltă de sânge. Scena s-a derulat sub ochii vecinilor și mulți dintre ei erau cu copiii de mână. Imediat după atac, inculpatul s-a urcat într-un automobil de lux și s-a făcut nevăzut.

După câteva verificări, oamenii legii l-au prins pe suspect. Armin Bălăucă, în vârstă de 28 de ani, a declarat la audieri că nu a mai suportat teroarea la care îl suporta victima de o perioadă încoace. Fratele lui ar fi fost nevoit să se ascundă în Austria de teama interlopului, apoi din cauza amenințărilor s-ar fi sinucis.


Informații oficiale despre caz

„Am înaintat instanței un dosar cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de omor, în concurs cu o infracțiune de tulburare a ordinii și liniștii publice. Inculpatul a aplicat două lovituri de cuțit în zone vitale victimei”, a declarat procurorul Liliana Istrate.