Vâlcean arestat pentru vânzarea de teste COVID false

Un bărbat din Vâlcea a fost arestat după ce a vândut teste COVID false cu 300 de lei pentru cei ce mergeau în vacanțe. Anchetată este și o agenție de turism de unde au fost reținute bunuri care ar servi drept dovada falsificării buletinelor medicale.

Poliția din București a anunțat că au făcut două percheziţii în județul Vâlcea, într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și uz de fals.


Afacere cu teste false Covid

Conform datelor, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din luna februarie și până în prezent, vindea persoanelor interesate buletine de analize medicale falsificate cu rezultatul negativ la coronavirus.

Suspectul a fost audiat împreună cu un alt bărbat de 44 de ani. Vâlceanul ar fi vândut aceste buletine medicale din numele unei societăți. Iar documentele erau întocmite și transmise către acesta de bărbatul de 44 de ani.

O agenție de turism din județul Vâlcea a fost percheziționată, fiind suspectă în complicitate la falsificarea actelor. Din sediul agenției au fost ridicate mai multe bunuri în calitate de probe. Bărbatul este în continuare reținut, iar ancheta continuă, informează Aleph News.