„Cu fiecare zi care trecea, simțeam cum mușcă timpul din propria noastră viață”, a declarat preotul Bordașiu într-un interviu pentru Antena 3, realizat în 2014, când a fost readus ca oaspete în temnița care i-a stârpit idealurile. El a fost unul dintre cei peste 8000 de oameni din cultele românești de care comunismul a vrut să se lepede. Puterea vedea atunci o rezistență importantă în credința ortodoxă pe care o mărturiseau românii, astfel că au înlăturat piedica aceasta din calea lor. Au adus în închisori exponenții acestei convingeri, preoții și călugării, și i-au ascuns de lume, apoi torturat. Procesul de epurare spirituală a pornit în 1946, odată cu înființarea unei structuri care avea să persecute oamenii ce-l iubeau pe Dumnezeu. O unitate de 50 de români, care a căutat elemente compromițătoare despre ierarhi, a încercat să demonstreze că ”sfinții” din închisori aveau patimi, pentru a-i discredita, apoi pentru a-i închide.
În 1948, când religia a traversat o perioadă sumbră, toate seminariile fiind „ferecate”, iar credința interzisă în școli, Nicolae Bordașiu era student la Teologie și Farmacie din București. Și-a căutat salvarea într-o mișcare rivală regimului, „Rugul Aprins”. Ulterior, și-a înființat singur o organizație prin care îi îndemna pe tineri să rămână cu fața spre creator. În data de 1 mai, sâmbăta Paștelui atunci, a făcut pelegeri chemându-i pe oameni la biserică, de Înviere. Acea lună a fost marcată de un val de arestări, iar printre victime s-a numărat și preotul Bordașiu. Capul bisericesc a stat ascuns șapte ani prin păduri sau pe la rude, cu speranța că miliția îi va pierde urma.
„N-aveam voie să tușesc, să vorbesc. N-aveam voie nici să fiu bolnav. Spun că m-au încercat câteodată și gânduri de a mă sinucide”, a povestit acesta.
Trădarea unui prieten l-a adus, totuși, în mâinile Securității. A ajuns după gratii, unde a stat douăzeci de ani. „Aveam un câine de pază, care în fiecare seară, când ieșeam la plimbare, stătea lângă piciorul meu. Orice mișcare o auzea, mă sesiza și ori mă ascundeam, ori mă întorceam în casă. Cu o zi înainte (n.r. de întemnițare), câinele m-a părăsit. A plecat, dar nu înainte de a-și lua rămas bun. Cum era ploaie, și-a impus amprenta labelor pe fereastra unde dormeam eu. A fost salutul lui. În dimineața aceea, am căzut într-un somn greu, adânc. Nu am auzit nimic. Au deschis ușile brusc. Erau trei și unul ținea pistolul deasupra frunții mele. M-au zgâlțâit bine până să mă trezesc. Când m-am trezit și am văzut pistolul, mi-am dat seama de situație”, a povestit el în cadrul interviului menționat.
A murit în 2018
Părintele a murit într-o vineri seară, în 2018. Descoperit de Securitate și arestat în 1955, a petrecut ani grei în închisoarea Jilava din Timișoara. După eliberare, a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un grup care a preparat pentru prima dată în țara noastră gama globulină din sânge retro-placentar. A fost hirotonit diacon și apoi preot în noiembrie 1969, în timp ce a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie. În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obținut la Institutul Catolic un "Certificat d'habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle". În 2017 a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Unul dintre martirii din închisorile comuniste. Părintele Nicolae Bordașiu, victima procesului de epurare spirituală.