Asociaţia OvidiuRo, programe dedicate educației copiilor

La începutul anului 2021, Asociaţia OvidiuRo a lansat programul "Citeşte-mi 100 de poveşti!", dedicat preşcolarilor din România şi prin care îşi propune ca, până în 2025, să transforme toate grădiniţele publice în grădiniţe-bibliotecă, insule de lectură, cultură şi natură. Scopul este de a cultiva celor mici dragostea pentru lectură şi de a-i apropia de cărţi încă de la cele mai fragede vârste, astfel încât aceştia să aibă ocazia de a descoperi frumuseţea şi informaţiile aşternute între copertele cărţilor.

Programul se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Culturii şi se află sub egida proiectului "România Educată", derulat de Administraţia Prezidenţială. De asemenea, de 1 Iunie, toţi educatorii din sistemul public de învăţământ din România au primit câte un exemplar al cărţii "Ghici, ce e în depărtare?", de Simona Epure şi ilustrată de Cornelia Revulets, pe care să îl citească celor mici din grupele lor, iar 90,000 de preşcolari au primit câte o carte, pe care să o citească acasă, în familie.

"Prin campania 'Donează o poveste', care a venit ca o continuare firească a acestei colaborării îndelungate, ne dorim să stârnim curiozitatea şi dragostea pentru lectură a celor mici. Este important ca experienţele de lectură să fie memorabile, de aceea cartea aleasă este una de ghicitori. Fiecare ghicitoare este un joc în sine şi poartă, în cele 4 versuri, informaţii interesante, care sunt de fapt doar un pretext de discuţie a educatorului sau părintelui cu copilul, pe teme diverse. Mulţumim Ministerului Educaţiei, cu ajutorul căruia am reuşit să livrăm la timp cărţile către educatori.", a declarat Patricia Puşchilă, director operaţional OvidiuRo.

La acest proiect a contribuit și echipa de distribuție a rețelelor de farmacii Catena, care au mers în peste 700 de localităţi din România pentru a livra copiilor cărţile. Cetățenii la fel își pot aduce aportul în cadrul acestei campanii, printr-un SMS recurent de 2 EURO, cu textul CARTE, trimis la 8844, informează Agerpres.