„Este nevoie de un efort de solidaritate din partea tuturor bucureştenilor şi din partea tuturor românilor. Înţeleg că este greu pentru toată lumea după un an de restricţii, însă este şi mai greu pentru persoanele din sistemul sanitar şi este şi mai greu pentru persoanele care au rude, prieteni în spital cu această boală. Suntem în criză sanitară”, spune Nicuşor Dan.

Primarul menţionează că aproape în fiecare zi sunt peste 1.000 de persoane infectate cu Covid-19 în Capitală.

„Este nevoie de efortul nostru, al tuturor, pentru a trece de această perioadă dificilă. Pe măsură ce vaccinarea evoluează, probabil că vom fi mult mai bine, în două luni. Este nevoie de efortul nostru pentru acest interval. Evident că oricine are dreptul să-şi expună opinia în democraţie, evident că oricine are dreptul să protesteze împotriva deciziilor autorităţilor, însă îi rog pe cei care o fac să protesteze fără violenţe şi să o facă gândindu-se la cei pe care pot să-i pună în pericol”, afirmă primarul general al Capitalei.

În timpul protestelor de luni noaptea din București, 12 jandarmi au fost răniţi, trei fiind transportați la urgenţe, fără probleme majore. Potrivit prefectului Capitalei, 300 de persoane au devenit violente, noaptea, spre finalul protestului. Aseară Poliţia a aplicat 222 de sancţiuni, în valoare de 200.000 de lei pentru încălcarea restricţiilor, menționează Mediafax.