„De acest pachet de acțuni remediale au nevoie nu numai cei care au pierdut foarte mult din materie. Au nevoie și de cei care au beneficiat de predare integrală, de acces parțial la ore din anumite motive - medicale, tehnice. Cu alte cuvinte daca un elev a lipsit din diverse motive, chiar dacă este olimpic și profesorul vrea să îl pregătească pentru olimpiadă, se încadrează în acest pachet remedial. Recuperarea pierderilor văd că se înțelege exclusiv din perspectiva celor care nu pot avea situația școlară încheiată. Nu”, a declarat Cîmpeanu joi, în cadrul unei dezbateri organizate de „Salvați Copiii”.

„Orarul pentru orele remediale ține de consultarea directă între profesori și elevi, cu consultarea părinților. Nu dăm nicio indicație, suntem datori cu o abordare flexibilă”, a mai precizat ministrul.

Cîmpeanu a menționat că programul „Școală după școală” ce avea alocată o sumă de 30 milioane euro, va fi redirecționat către orele remediale. Întrebat câți copii nu au avut acces la orele online, ministrul a răspuns că datele pe care le deține nu sunt „într-o armonie perfectă”.

„Ultimele rapoarte ne arată peste 65.000 de elevi estimați ca fiind în situație de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pe primul semestru, deci evident că acești elevi au ajuns în această situație din cauza unor factori care au împiedicat participarea la procesul de educație. În același timp avem raportări de 280.000 de elevi care spun că au avut dificultăți în acces la echipamente IT și de acces la internet. Aș vrea să precizez că acești 250.000 de elevi care au declarat pe propria răspundere către școli centralizate de inspectorate și centralizate mai apoi de minister survin după ce anul trecut, în luna aprilie, același sistem de educație, aici e un lucru un pic ciudat. Anul trecut au fost 230.000 cei care au declarat că nu au avut acces la echipamente sau la tehnologie”, a spus ministrul.

Ministerul Educației a achiziționat 250.000 de tablete, față de necesarul de 230.000 identificat.

„Problema ar fi trebuit să fie rezolvată și totuși, separat de aceștia, au apărut alți 280.000 de elevi care au declarat că nu au avut acces la învățarea online din cauza lipsei de echipamente sau din cauza lipsei de acces la internet. Acest lucru ar trebui să fie verificat, una din explicații ar fi aceea că în prima etapă au declarat că au acces la echipamente, fiind doi sau trei frați au avut acces la un singur echipament, sau au avut echipamentul părinților,” a afirmat el.

Cîmpeanu a mai afirmat că au existat și elevi care au profitat de „posibilitatea de a avea o tabletă sau un laptop în plus”.

„O altă explicație, îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nu cred că are rost să ascundem nici lucrurile care sunt în dezavantajul școlii sau al ministerului, dar nici al elevilor care, având posibilitatea de a avea o tabletă sau un laptop în plus, au zis dacă se poate, de ce nu?”, potrivit hotnews.ro.