Sistemul se concentrează pe părți ale feței care nu sunt acoperite de mască, cum ar fi ochii, pentru a verifica identitatea unei persoane. Verificarea durează mai puțin de o secundă, cu o rată de precizie mai mare de 99,9%, spune NEC.

Poliția din Londra folosește deja programul de identificare facială NeoFace Live de la firma NEC, pentru a verifica fețele dintr-o mulțime cu cele aflate pe o listă de urmărire.

„Nevoile au crescut și mai mult datorită pandemiei, mai ales că starea de urgență s-a prelungit de anul trecut, așa că am introdus această tehnologie pe piață”, a spus Shinya Takashima, managerul adjunct NEC. Compania nu a specificat și prețul acestei tehnologii.

Sistemul identifică părțile care nu sunt acoperite de mască, de exemplu ochii, pentru a verifica identitatea subiectului. Pentru ca sistemul să funcționeze, utilizatorii sunt nevoiți să înregistreze o fotografie cu fața lor în avans.

Noul sistem poate fi utilizat la porțile de securitate ale clădirilor de birouri, precum și în alte locații. Acesta a fost pus în vânzare la finalul anului trecut, iar printre clienți se numără companiile aeriene Lufthansa și Swiss International Airlines.

„Recunoașterea facială înseamnă că nu ai nevoie de un card de securitate, care poate fi pierdut sau furat, și, de asemenea, ajută la prevenirea răspândirii germenilor”, a mai declarat Takashima potrivit antena3.ro.