„Dragi români, în această Piață care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puțini decât de obicei. Cadența militarilor, bucuria copiilor ridicați în brațe, sunt imagini de care ne este dor și pe care vrem să le revedem cât mai curând. În acest cadru în care ne aflăm acum, vegheați la fel ca în anii precedenți de Arcul de Triumf, acest simbol al sacrificiului și al speranței națiunii, urez «La mulți ani!» românilor, oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism”, a transmis Iohannis.

„Niciodată, în ultimele decenii, nu am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă. Criza sanitară și pandemia ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite. În fiecare zi, bărbați și femei, plini de curaj și dârzenie, luptă cu pandemia și prin salvarea altor români, duc, de fapt, mai departe idealurile de unitate și unire în spirit și acțiune, care s-au împlinit în acel neasemuit 1918.

De la începutul crizei, suntem fizic distanțați unii de alții, ne vedem mai rar și resimțim absența interacțiunii cu cei dragi, iar granițile par din nou a ne despărți. Și totuși nimic nu ne poate ține departe în spirit pentru a putea rememora marea realizare de acum mai bine de 100 de ani. Nimic nu ne împiedică să ne aducem aminte astăzi de toți cei care au contribuit la desăvârșirea statului român modern.

Istoria României a fost marcată de numeroase crize și etape dificile care au amenințat de multe ori chiar viața oamenilor, libertatea poporului, identitatea comunităților și existența statului. Bunicii și părinții noștri au trecut prin războaie, s-au confruntat cu dezastre naturale, au suportat foameta, au trăit perioade de gravă tensiune socială și au fost victime ale celor mai întunecate regimuri politice. Ei au surmontat toate aceste grele încercări în pofida provocărilor aproape de neimaginat.

Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918, Revoluția din 1989, integrarea în NATO și aderarea la UE sunt bornele României democratice de astăzi. Niciuna dintre aceste realizări nu s-a produs de la sine, iar generațiile care le-au înfăptuit au crezut mereu, cu deplină convingere, că România visată este un proiect realizabil prin muncă. solidaritate și sacrificu. În urmă cu 102 ani, la Alba Iulia, s-a decis unirea Transilvaniei cu România. Cine și-ar fi imaginat că acest moment de glorie avea să vină tocmai după un război cumplit, după ce țara fusese aproape ștearsă de pe hartă. Și totuși, s-a întâmlat.

Arcul de Triumf ne spune că izbânda vine când idealurile sunt înalte și sunt urmărite cu stăruință. El atestă că eroii au căzut la datorie pentru ca toți cetățenii acestei țări să cunoască o actuală contemporană cale a victoriei.

Suntem datori să păstrăm ca bunuri de mare preț libertatea, unitatea și independența câștigate cu prețul vieții de atâtea generații de înaintași și să ne cinstim, așa cum se cuvine, eroii care au redat națiunii române mândria și onoarea.

Dragi români, eroii au urmași în prezenți. Despre ei vreau să vorbesc și vreau să le dedic această zi. În acest an, foarte mulți români curajoși au fost în prima linie, luptându-se cu virusul și boala pentru viața și sănătatea semenilor. Efortul tuturor a fost și este unul uriaș. Însă, durerea provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată cu nimic. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an și pentru victimele acestui virus ucigaș și familiile lor.

În numele tututor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru și pentru că vă părăsiți zilnic căminele pentru a merge în spitale și pentru a salva vieți. Cunoaștem efortul din martie încoace depus de personalul medical și ne vom aminti de tributul greu plătit de medici. Îi vom cinsti mereu pe cei cărora noi toți ne datorăm viața celor apropiați. Totodată, felicit societatea civilă”, a declarat președintele în cadrul Zilei României potrivit antena3.ro.