Antidiabeticele orale de tipul siofor, euthyrox şi zymafluor sunt doar trei exemple de medicamente care nu se mai găsesc în farmacii. Criza nu este una nouă, susţin pacienţii, dar s-a acutizat în ultima vreme. O serie de medicamente care acoperă patologii foarte diverse lipsesc din farmacii cu lunile. Astfel, lipsesc antidiabetice orale de tipul siofor, dar şi medicamente pentru bolnavii de tiroidă şi cele pentru păstrarea sănătăţii dentare.

La Bucureşti, o mamă care administrează copilului ei zymafluor - medicament pentru prevenirea cariilor dentare şi care trebuie administrat zilnic până la vârsta de 18 ani - colindă farmaciile în căutarea pastilelor. Farmacistele ridică din umeri. „Nu mai avem de multă vreme. Lipseşte cum lipsesc şi alte medicamente”.

La Braşov, o bolnavă de diabet spune că, de o săptămână are o reţetă în aşteptare la farmacie pentru antidiabetice orale. Pacienta spune că este obişnuită cu dispariţia medicamentelor din farmacii şi că medicul curant îi dă pe reţetă o doză mai mare de medicamente decât cele pe care le ia în mod curent, astfel că deocamdată, are ceva rezerve.

La Bacău, nu se găseşte siofor, un antidiabetic oral şi nici la Baia Mare sau în alte oraşe. Alt medicament care ba este ba nu este în farmacii este euthyrox-ul, absolut necesar pentru unii bolnavi de tiroidă şi pentru cei cu cancer. Iar atunci când apare în farmacii se dă cu porţia, se plâng pacienţii.

Autorităţile dau vina pe pacienţi si spun că din cauza lor nu se mai găsesc medicamente în farmacii că aceştia au tendinţa să-şi facă stocuri.

Potrivit Ancăi Crupariu, farmacist, purtător de cuvând la Colegiul Farmaciştilor, criza medicamentelor s-a manifestat în etape, mai ales în perioada de început a pandemiei. Atunci se vorbea foarte mult de lipsa siofor, dar în acelaşi timp pe piaţă erau alte produse pe bază de metformin, de la alţi producători.

„Problema este că, uneori, pacienţii sunt reticenţi în a schimba un produs, chiar dacă este vora de aceeaşi substanţă activă, de aceeaşi concentraţie”, afirmă aceasta.

Asociaţiile producătorilor de medicamente au alte explicaţii.

„La nivel de organizaţie noi nu putem să cumulăm informaţii referitoare la un anumit produs sau altul al membrilor asociaţiei. Ce vă pot spune în acest moment este că, pe plan naţional şi internaţional se fac eforturi foarte mari pentru a se putea asigura continuitatea livrărilor de medicamente în condiţiile în care toate ţările unde sunt fabricate aceste medicamente sunt sub presiunea pandemiei. Deci, în acest moment este foarte greu să decelăm între cauzele care sunt datorate unei stocări mai mari de medicamente la nivelul populaţiei sau există discontinuităţi în aprovizionare”, a explicat Dan Zaharescu, directorul executiv ARPIM potrivit adevarul.ro