Conform Hotărârii nr. 52 din 05.11.2020, privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:
„Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID- 19."
Hotărârea prevede că activitatea localurilor este restricționată în orașele care au depășit rata de 3 cazuri la mia de locuitori.
Conform datelor oficiale transmise de Guvern, județele care au depășit incidența de 3 cazuri la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dolj, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.
Guvernul a adopat și alte măsuri de restricție în ședința CNSSU de joi. Printre acestea, se prevede obligativitatea purtării măștii în spațiile închise și deschise din toată țară, indiferent de numărul de cazuri, închiderea tuturor școlilor din România și reintroducerea cursurilor online pentru toti elevii, dar și limitarea circulației pe timp de noapte, menționează antena3.ro
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Activitatea localurilor a fost suspendată. În ce orașe se aplică restricția.