Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a adresat Guvernului o scrisoare prin care solicită să li se permită să activeze, deoarece domeniul HoReCa este în mare pierdere în contextul pandemiei.

HORA solicită:

  • Eliminarea restaurantelor de pe lista activităților cu risc de răspândire a COVID-19 și, astfel, permiterea funcționării fără sincope, cu un set de măsuri agreate în prealabil cu reprezentanții industriei și respectate de către toți operatorii.

  • Restituirea datoriilor statului către proprietarii de restaurante: TVA de recuperat și CASS- sume restante încă de la inceputul anului și șomaj tehnic și 41,5% – sumele restante din lunile iulie- august.

  • Reeșalonarea datoriilor pe 12 luni, luând în considerare plata acestora începând cu Iulie 2021.

  • Extindera modelului Kurzerbeit până la 80% din toalul orelor de muncă.

  • Ajutor de stat sub forma 20% din diferența cifrei de afaceri înregistrate de operatori în 2020 vs 2019.
  • În scrisoarea adresată Guvernului, reprezentanții HORA spun că HoReCa este cea mai afectată industrie în contextul pandemiei, înregistrând o scădere a cifrei de afaceri cu aproximativ 70%, informează g4media.ro

    „Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astazi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% pe primele șase luni de zile, din anul 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori”, se menționează în scrisoarea HORA adresată Guvernului.