Peste 220.000 de cadre didactice şi aproximativ 70.000 de cadre auxiliare din educaţie ar urma să beneficieze de acest ajutor pe perioada stării de alertă, efortul bugetar fiind de peste o jumătate de miliard de lei, lunar. Stimulentul trebuie acordat deoarece aceste categorii de salariaţi sunt implicate direct în lupta cu pandemia, se precizează în nota de fundamentare a proiectului depus de doi deputaţi şi trei senatori PSD.

Legea prevede acordarea a 2.000 de lei lunar, pentru profesorii din învăţământul preuniversitar şi universitar, şi a 1.500 de lei lunar, pentru personalul nedidactic şi auxiliar. Sumele nu vor fi impozitate, se mai prevede în proiectul de lege.

„Profesorii sunt în prima linie şi merită aceşti bani. Este un ajutor similar celui primit de medici care au totuşi şi echipamente de protecţie. Profesorii au numai o mască. Trebuie precizat că aceste sume vor fi primite de cadrele didactice numai pentru orele în care acestea stau cu elevii faţă în faţă, nu şi atunci când se intră în scenariul roşu, cu ore în regim online”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, afirmă că acest stimulent de risc este practic o recunoaştere a pericolelor prin care trec profesorii în contextul epidemiei.

Măsura va stârni dispute între executiv şi legislativ, PNL acuzând PSD constant în ultima vreme de propunerea unor măsuri care poate falimenta România. Urmează ca președintele țării să decidă dacă va promulga această lege, precizează antena3.ro