Ordinul de ministru care aprobă structura anului școlar 2020-2021 prevede că „unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie 2020 – Ziua Internațională a Educației”.

Liderul sindical, Marius Nistor a declarat că „ordinul trebuie să țină cont de contractul colectiv de muncă, ce are putere de lege. Iar contractul colectiv de muncă negociat cu Ministerul Educației prevede 5 octombrie zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversiutar. Este o recunoaștere a acestui domeniu de activitate”.

Acesta a precizat că este zi liberă și pentru toți elevii, de la grădiniță și până la clasa a XII-a, încă „din momentul în care 5 octombrie a fost recunoscută ca zi mondială a educației”, informează g4media.ro.