Totodată, șeful statului a mai menționat că accesul la internet nu-l asigură Guvernul, ci operatorii privați.
„Accesul la internet nu se rezolvă de guvern, se rezolvă de operatorii privați. Și da, se lucrează și la această chestiune, știu că au fost mai multe discuții cu operatorii și, pe parcurs, lucrurile se vor rezolva", afirmă Iohannis în cadrul conferinței.
Șeful statului susține că au întampinat greutăți în tot acest timp, s-au discutat mai multe scenarii în legătură cu activitatea unităților școlare, însă Guvernul a fost pentru reîntoarcerea elevilor în școli, iar pentru problemele întâmpinate trebuie găsite soluții.
"Unele s-au găsit de către autoritățile centrale, altele s-au rezolvat de către autoritățile locale, altele s-au rezolvat chiar în școală sau în consiliul de administrație sau chiar rezolvări au venit din partea cadrelor didactice. Deci chiar un efort comun, neobișnuit, intens, admirabil, pentru care am și ținut să mulțumesc la începutul intervenției mele, celor implicați”, a spus Klaus Iohannis.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iohannis, despre accesul la internet în școli: „Nu îl rezolvă Guvernul, ci operatorii privați”.