Ursul intrase pentru a doua oară în curtea Colegiului „Márton Áron” după jandarmii îl gonisera în noaptea precedentă.

Animalul a mai fost văzut recent şi în zona Şumuleu, în perimetrul izvorului de apă minerală, iar în ultimele două zile au fost emise patru mesaje prin sistemul Ro-alert pentru a semnaliza prezența ursului în municipiu.

După aceste evenimente, Ministrul Mediului a dat "autorizația de extragere."

„Ursul se afla de mai multă vreme sub monitorizare de către Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi 'Szilos' din Miercurea Ciuc. A fost solicitată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor eliberarea autorizaţiei de extragere. Această autorizaţie a fost eliberată şi comunicată asociaţiei. Astfel, s-a constituit în curtea liceului dispozitivul de siguranţă, format din jandarmi, poliţişti şi reprezentanţii asociaţiei, fiind izolat perimetrul şi s-a procedat la extragerea exemplarului de animal periculos. Asociaţia 'Szilos' va proceda pentru valorificarea exemplarului de urs extras, conform prevederilor legale”, se arată în informarea Instituţiei Prefectului.