Alex Filip, particpant la un raliu din Italia, susține că avea în plan să facă o tură de 75 de kilometri pe bicicletă. Ghinionul său a fost că după doar 5 kilometri, a fost luat în vizor de un șofer.

”Din păcate am parcurs doar vreo 5km pentru că șoferul unei mașini a decis la un moment dat să mă tot șicaneze, totul, pe scurt, terminându-se cu faptul c-a frânat brusc și a virat spre mine cu intenția clară de a mă lovi. Ceea ce s-a și întamplat, mașina lui m-a proiectat într-o alta parcată și apoi alte câteva tumbe până într-un cap de pod. Episodul a avut loc aproape de casă, la mine-n comuna Corbeanca”, a relatat Alex Filip după incidentul în care a fost implicat.

Acesta este de părere că ”pentru unii șoferi, a fi biciclist e semn de inferioritate.”

Pilotul de raliuri atrage atenția asupra regulilor de circulație în preajma bicicliștilor:

”Dacă tot am văzut asfaltul de foarte aproape, profit de ocazie și zic:


  • biciclistul este un participant la trafic precum oricare altul;

  • biciclistul are drepturi și obligații clare;

  • pentru că România nu are piste pentru bicicliști, ne deplasăm pe șosele sau străzi;

  • obligația șoferului este să-i acorde biciclistului spațiu de siguranță de min 1.5m;

  • în orice context, o tamponare dintre un biciclist și o mașină il va ‘avaria’ pe biciclist, fie ca e de vină, fie că nu;

  • în țările civilizate, bicicleta este un mijloc de transport des folosit, dar și o modalitate eficientă de a face sport și de a te relaxa.”