Mama fetei voia ca aceasta să stea acasă, cele două fiind nedespărțite încâ de când copila a venit pe lume. Mama o crește pe Ariana singură, după o tragedie în familie.

Ariana a decis de bunăvoie că vrea să se interneze în spital, ba chiar a trebuit să-și convingă mama să ”o lase” la spital, după ce s-a infectat cu Covid-19.

”La mijlocul lunii iulie ne-am întâlnit pe o terasă, în oraş, cu nişte prieteni din Cluj, cu care am petrecut cam două ore. Fetiţa lor, cu care Ariana s-a jucat, a fost descoperită cu coronavirus după o zi. Prin Direcţia de Sănătate Publică ni s-a cerut testarea amândurora, şi a mea, şi a Arianei”, a declarat mama fetei pentru ebihoreanul.ro.

Femeia suferă de o afecțiune oncologică, descoperită în iunie 2018, despre care Ariana este foarte conștientă. Fata știe că orice fel de complicații pot să-i pună în pericol sănătatea și viața mamei.

”Încă de la aflarea rezultatului, Ariana a hotărât că se internează, mi-a zis că vrea s-o las la spital. Nu avea niciun semn de boală, dar ştie de pe net şi de la televizor că şi persoanele asimptomatice pot transmite virusul”, a mai explicat mama.

Fata a fost internată în spital în data de 18 iulie și, deși ea și mama sa nu s-au mai văzut de atunci, vorbesc zilnic la telefon. Pe fetiță o sună și un psiholog ce le-a ajutat pe cele două și în urmă cu doi ani, când mama sa a aflat despre cancer.

Medicul curant al Arianei, dr. Adriana Codreanu, spune că are numai cuvinte de laudă la adresa copilei, considerând că decizia de internare voluntară arată că Ariana este ”foarte deșteaptă, hotărâtă și cu mult bun simț.”