Bărbatul a devenit recalcitrant după ce jandarmii i-au atres atenția să poarte masca de protecție corect, nu doar sub nas. Conform autorităților, acesta a și fugit de jandarmi și s-a urcat în metroul care circula spre Tineretului, incidentul având loc în stația de metrou Piața Unirii.
Oamenii legii l-au urmărit pe individ și au urcat după el în metrou, pentru a-l imobiliza și a-l scoate din garnitură.
Incidentul nu a fost unul liniștit, deoarece bărbatul s-a opus imobilizării și a urlat ca din gură de șarpe pe tot parcursul videoclipului filmat de un alt călător.
”S-a procedat la urmărirea celui în cauză, iar în momentul imobilizării, acesta a opus rezistență, devenind recalcitrant cu forțele de ordine, astfel încât a fost încătușat și condus la poliția metroului”, a declarat Aktug Nebahat, purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Scandal la metrou. Încătușat după ce a refuzat să poarte corect mască și a fugit de jandarmi.