Fata de 14 ani era în drum spre școală când a avut loc incidentul. Bărbatul a prins-o de la spate, a întors-o spre el și a sărutat-o pe obraji, iar apoi a încercat să o sărute pe gură.
Acesta îi cerea și fetei să îl sărute, dar ea s-a ferit cu antebrațul.
Bărbatul o ținea de încheietura mâinii drepte și i-a propus fetei să meargă la el acasă pentru a face „ceva”, spunându-i fetei că o va plăti. Acela a fost momentul în care a reușit să fugă și a intrat în primul magazin din apropiere.
În urma abuzurilor, minora a suferit leziuni și a necesitat îngrijire medicală timp de 2-3 zile.
Pentru fapta sa, bătrânul a fost plasat în arest la domiciliu.
Anchetatorii spun că bărbatul „și-a amenințat vecinii cu distrugerea blocului prin explozie, acesta eliberând gaze dintr-o butelie tip aragaz, gaze ce s-au propagat în întreaga scară, alarmând și panicând locatarii, care și-au părăsit în grabă locuințele, având în vedere amenințările inculpatului că va da foc gazelor eliberate, acesta fiind întrerupt de intervenția unui negociator din cadrul IPJ Constanța”.
Bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală, lovire sau alte violențe și tentativă de distrugere. Decizia nu este una definitivă, informează stirileprotv.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un bărbat de 80 de ani a agresat sexual o minoră, apoi a încercat să își arunce în aer blocul.