În noaptea de vineri spre sâmbătă, agenții de la Brigada Rutieră a Capitalei au oprit în trafic un șofer pentru un control de rutină.

Bărbatul a oprit la semnalele agenților, însă când aceștia i-au cerut să se legitimeze, bărbatul a refuzat. Respectivul s-a identificat drept cetățean suveran și a încercat să fugă cu mașina. În acel moment, acesta a acroșat unul dintre agenții care îl opriseră și l-a târât pe carosabil aproximativ 10 metri.

Conducătorul auto a reușit să fugă de la fața locului, dar polițiștii au plecat în urmărirea sa. În zona Perla, acesta a pierdut contorlul automobilului și s-a oprit în schela montată la un bloc.


Cetățan suveran, dus de Jandarmi la Psihiatrie

În urmă cu o lună, ajungea în presă cazul unui alt cetățean suveran care a avut de-a face cu autoritățile.

Într-o postare pe Facebook, Jandarmeria anunță că, în cursul zilei de 21 aprilie, un echipaj a depistat un bărbat ce a folosit un document intitulat ”ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT” pentru a se legitima.

Acesta a refuzat să dea detalii cu privire la identitatea sa, menționând faptul că este suveran și că nu recunoaște instituțiile statului român. Pe fondul acestor refuzuri, a fost condus la cea mai apropiată secție de poliție.

Jandarmii relatează că, odată ajuns aici, acesta a continuat să manifeste un comportament deviant. Astfel, de la poliție, bărbatul a ajuns la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia, pentru un consult de specialitate.