Pentru ca situațiile din teren să fie mai bine gestionate, Poliția primește acum mai mult sprijin din partea Armatei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări cu privire la prelungirea stării de urgență, militarii au puteri sporite în raport cu cetățenii. Astfel, aceștia te vor putea legitima și vor putea, de exemplu, să verifice în ce scopuri circuli pe stradă.

Iată prevederile care reglementează noul statut al militarilor, pe perioada stării de urgență:

”Art. 6. - (1) Ministerul Apărării Naționale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone, transportul de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistență medicală și alte misiuni în funcție de evoluția situației.

(2) Instituțiile din cadrul Sistemului național de ordine publică și securitate națională suplimentează, la nevoie, efectivele și tehnica pentru intervenție, prevăzute în planuri, în funcție de evoluția situației.

Art. 7 - Personalul militar din Ministerul Apărării Naționale care participă la misiunile de sprijin în domeniul ordinii publice ori pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone este abilitat:

a) să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor, precum și să verifice motivul deplasării/circulației persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei;

b) să interzică, temporar, pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice delimitate și marcate în care sunt dispuse măsuri de carantinare sau izolare, într-un mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane;

c) să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile prin care sunt afectate măsurile de carantinare sau izolare;

d) să dea semnale, indicații și dispoziții participanților la trafic.”.