Asistenta a fost reclamată la Poliţie, pe 27 martie, de patronul magazinului, care a susținut că aceasta se află în izolare la domiciliu, dar nu respectă condiţiile legale şi iese din casă, potrivit IPJ Galați.
Ajunți la fața locului, polițiștii au constatat că femeia nu se afla la izolare, ci a ales să stea singură într-un apartament pe care îl deține, pentru a nu exista riscul să își contamineze familia, în caz că se infectează.
„Ca urmare a sesizării femeii, IJP Galaţi face verificări cu privire la refuzul nejustificat al vânzării mărfurilor sau al prestării de servicii, fapt prevăzut drept contravenţie la art. 1 al Legii 12/1990 şi care se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cazul asistentei medicale umilite de vecini: Poliția a deschis dosar penal.