"Guvernul a adoptat prin ordonanta de urgenta majorarea alocatiilor copiilor. (...) 300 de lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani sau pana la 3 ani in cazul copiilor cu dizabilitati, 150 de lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 18 ani, precum si pentru tinerii care au implinit varsta de 18 ani si urmeaza cursurile invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii, pana la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocatia va fi de 300 de lei si pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 18 ani in cazul celor cu dizabilitati", a spus Nelu Barbu, la finalul sedintei de Guvern.

Intrebat ce prevede OUG in privinta datei de intrare in vigoare a masurii de majorare a alocatiilor, purtatorul de cuvant al Executivului a precizat: ''Guvernul isi doreste ca alocatiile pentru copii sa fie majorate cat mai rapid si suntem pregatiti pentru a fi majorate de la 1 martie, insa, in actul normativ a fost facuta precizarea expresa a faptului ca actul normativ intra in vigoare incepand cu data de 1 a lunii urmatoare intrarii in vigoare a legii bugetului de stat pentru anul 2019".